Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: Condamn decizia unilaterală a Rusiei de a se retrage din acordul privind exporturile de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a condamnat marţi decizia unilaterală a Rusiei de a se retrage din acordul privind exporturile de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră, în pofida demersurilor aliatului nostru, Turcia, şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. El arată că războiul ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei continuă să aibă impact asupra milioanelor de oameni vulnerabili din întreaga lume şi este datoria noastră să construim şi să consolidăm rute alternative, potrivit News.ro.

 

”Condamn decizia unilaterală a Rusiei de a se retrage din acordul privind exporturile de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră, în pofida demersurilor aliatului nostru, Turcia, şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite! Războiul ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei continuă să aibă impact asupra milioanelor de oameni vulnerabili din întreaga lume. În contextul acesta instabil, este datoria noastră să construim şi să consolidăm rute alternative”, spune secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană arată că ”mai mult ca oricând, trebuie să ne asigurăm că putem naviga cu încredere prin vremuri de profundă incertitudine, pentru noi, dar şi pentru întreaga lume”.

Nu trebuie să lăsăm dependenţele unilaterale să definească destinul nostru, iar astăzi, rutele alternative nu sunt doar o opţiune, ci o necesitate”, precizează oficialul NATO.

Cu câteva ore înainte de expirarea acordului, Rusia a declarat luni că nu va reînnoi Iniţiativa privind cerealele. Acordul, care a fost intermediat de Turcia şi Naţiunile Unite în iulie anul trecut, după invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, a fost o victorie diplomatică rară menită să prevină o criză alimentară globală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare