Mirel Palada, analiză politică ironică: „Ce face fetele? Cum suportă catastrofa estivală numită toamnă? (…) De ce nu vă place de distinsul nostru președinte Iohannis? Nu a făcut nimic să merite acest dispreț primitiv și medieval din partea voastră. De fapt, sărăcuțul, nu a făcut nimic. Haide, iubiți-l și votați-l. Încă o dată. Știe chiar și area cercului. E profesor de fizică. Știe de ce e întuneric noaptea. Ați trăit o pereoadă deosebită din viața voastră sub ocîrmuirea lui înțelept-scîrbavnică. Mai meritați încă zece ani cu el. Și o să vă facă și spitale, și autostrăzi. Exact cum v-a promis. Și cum s-a și ținut de cuvînt. Un concediu, un spital. O vizită în străinătate, încă doi metri de autostradă”

„Ce face fetele? Cum suportă catastrofa estivală numită toamnă? Vă simt nerăbdătoare pentru următoarea dicstracție mediatică. Un incendiu, o moarte, o instituție, o indignare, ceva. Aveți ficații plini de dorință deontologică, nu-i așa? Care va fi următoarea temă de făcut icter negru sub limbă? De ce sînteți dornice de perfecțiune? De ce nu acceptați realitatea așa cum este, cu explozii, cu droguri, cu copii sfîrtecați de alți copii drogați?”, scrie sociologul Mirel Palada, pe Facebook, într-o analiză politică ironică a momentului actual.

„De ce nu vă place de distinsul nostru președinte Klaus Iohannis? Nu a făcut nimic să merite acest dispreț primitiv și medieval din partea voastră. De fapt, sărăcuțul, nu a făcut nimic. Haide, iubiți-l și votați-l. Încă o dată. Știe chiar și area cercului. E profesor de fizică. Știe de ce e întuneric noaptea. Ați trăit o pereoadă deosebită din viața voastră sub ocîrmuirea lui înțelept-scîrbavnică. Mai meritați încă zece ani cu el. Și o să vă facă și spitale, și autostrăzi. Exact cum v-a promis. Și cum s-a și ținut de cuvînt. Un concediu, un spital. O vizită în străinătate, încă doi metri de autostradă. De-aia calitativă, făcută de nenea ăla cu covrigi care se băga și el în seamă. Și nu numai că o să construiască, așa cum a promis. O să vă și ajute să vă dați seama cum greșiți în gîndurile voastre cele netrebnice. Și o să fie bine. Și mai bine. Și o să fie de-alea necesare, cu cîmpul tactic și cu corupțea ucide și cu necesitatea controlului social de către anumite instituții ale statului pe care voi le iubiți, deși nu le validați în toată necesitatea lor istorică. Nu vă înțeleg deloc. Pe bune nu vă înțeleg. De unde atîta supărare și furie? De ce sînteți tentați să stricați acest sistem perfect, care merge întocmai și la timp? Ce e în mintea voastră primitivă de nu mai vreți să mai votați nici PNL-ul, nici PSD-ul, dar mai ales nici măcar USR-ul? Erați în limbă după ei. Mai dați-le o șansă. O să fie bine. Și nu uitați să-l votați pe Nicușor încă o dată. Și pe Clotilde. Neapărat și pe Clotilde. E păcat să nu cărăm voturile cu sacul noaptea ca hoții. Haideți, că puteți. Hai, că o să vă placă. Încă un efort ideologic. Nu ne forțați să vă forțăm. E bine să vină de la voi. Să fie o chestie autentică, democratică. Fix ca în Florida. România educată. România lucrului bine făcut. Pas cu pas. A trebuit să moară oameni. Ghinion. PS: Nu-i așa că nici acuma nu știți area cercului? Nijte primitivi. Nici nu știu de ce mai stau de vorbă cu voi, primitivilor. Mă duc să mai consum niște droguri pe bază de cofeină”, scrie Palada.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare