„Mare scandal zilele astea cu restaurarea bojdeucii lui Creangă. În toată hărmălaia, a apărut un articol în contra isteriei și indignării locale care vine să spună un lucru elementar: hoo, nebunilor, că nu e prima renovare. Au fost vreo trei sau patru pînă acum, una la începutul secolului trecut și încă două pe vremea comuniștilor. Și fiecare din ele a alterat în mod ireversibil și iremediabil starea originală a bojdeucii. Din simplul motiv căci coșmelia prezenta niște standarde absolut medievale de locuire, pe care practic nu o prea puteai renova fără să faci, de fapt, altceva din ea”, scrie, pe Facebook, sociologul Mirel Palada.
„Da, criticii au dreptate. Renovarea de azi are mult sclipici și arată kitchos. Însă nimeni nu ține cont că și renovările anterioare au făcut, de fapt, același lucru. Au adus îmbunătățiri strigătoare la cer operei originale. Care n-avea nici curent electric – l-au băgat comuniștii în anii ’60, nu cum clamează fals istericii de azi că ar fi făcut-o ăștia acum. Care n-avea nici structură de rezistență – cădea pur și simplu de-a-npicioarelea, dacă nu-i puneau ăia pe vremuri fundație / ranforsare la ziduri la restaurările anterioare, o spăla ploaia.
E clar că e un atac politic concertat la adresa mahărilor locali. Un cot în gură elegant dat liberalilor de acolo. Nu că mi-ar părea rău. În general liberalii merită coate în gură pentru simplul fapt că există. Numai rostirea acestei serii abonimabile de nume e suficientă să-mi justifice aserțiunea răutăcioasă: Băsescu, Iohannis, Udrea, Videanu, Blaga, Orban, Cîțu. Ah, Cîțu – quel delice.
Deci dinspre acest punct de vedere mă lasă rece, admir cu superioară indiferență cum primesc liberalii coate în gură pe nedrept. Dar altul e subiectul. Ce înseamnă de fapt restaurarea? Ai voie să bagi curent electric și prize într-o încăpere medievală? Muzeografii sînt oare condamnați să trăiască în condiții mizere, medievale, în întuneric și în frig, să facă reumatism și să-i mănînce șobolanii? Sau au oare și ei dreptul la curent electric și la căldură iarna, pe lîngă alte drepturi teoretic asigurate de statul de drept al bunăstării contemporane?
Una din clădirile cele mai foarte perfecte pe care le-am vizitat vreodată sub formă de muzeu este o sărăcie de palat medieval impresionant din Florența. Muzeul de sculptură Bargello. O imensitate stearpă și elegantă de bolovani medievali puși cu grijă unul peste altul, sub formă de fortăreață de-aia adevărată, de pe vremuri, de dinainte de gloria și de splendoarea perverșilor de Medici. Intri în clădire și cade arta frumusețea perfecțiunea peste tine. O serie de sculpturi geniale, culminînd cu un ditamai îngerul de apostol Mihai (sau George, nu-mi mai amintesc exact), la etajul unu. Se face pielea găină pe tine de atîta perfecțiune. Și guess what? E o clădire medievală care nu arată absolut deloc, dar absolut deloc precum arăta ea în Evul Mediu. Are curent electric. Are veceuri și apă curentă și chiuvete unde poți să te duci să faci pișu kaka și pe urmă să tragi apa, să te speli pe mîini, chiar să te usuci la uscătoare de-alea enervant de moderne, suflătoare de-alea cretine. Și, mai ales, nu are nimic din atmosfera originală a locului. Căci pe vremuri erau paie pe jos, mizerie, șobolani, cîini care alergau de colo colo, covoare pe pereți să mai taie un pic din umezeala absolut înfiorătoare a iernilor fără încălzire modernă. Tavane înnegrite de la atît fum de lumînări. Și tot soiul de alte detalii mărunte, dar al naibii de deranjante pentru un ochi de modern crescut în puful bunăstării zilelor noastre.
Ei, cum facem? Scoatem toate prizele din Bargello să fie bine, să nu fie rău? Să recreem atmosfera aia veritabilă de pe vremuri? Dărîmăm veceurile? Pînă unde mergem cu autenticitatea?
Reîntorcîndu-ne la isteria noastră națională cu Creangă și cu restaurarea bojdeucii sale. Rînd pe rînd, regaliștii și mai apoi comuniștii au modificat sărăcia aia de cocioabă de n-a mai rămas mare lucru din felul în care arăta inițial – căci inițial arăta deplorabil. Toate generațiile care azi deplîng “modificarea” spiritului bojdeucii se închină la zei falși. La o fantasmă absolut reconstruită și diferită a unei clădiri renovate de comuniști, după cum i-a tăiat pe ei capul, bine rău, cu copaci plantați acolo tot de către comuniști, nu de Creangă. Vizitele voastre din copilărie au rezonat la o bojdeucă deja modificată pînă în măduva oaselor sale de lemn. Prizele de curent electric erau acolo deja în anii ‘60. Și nimeni atunci n-a deplîns jalnicele standarde estetice și de renovare. Pur și simplu au intrat, au privit trei patru exponate plictisitoare, copaia și covata de care îmi aduc și eu aminte, au urcat înapoi treptele alea care pe vremea lui Creangă nu existau și și-au văzut de drum mai departe.
Unde e realitatea? Unde începe fantasma? Cum se instrumentalizează prostia și isteria și fandaxia? De ce mă bucur nespus că-și iau liberalii coate în gură degeaba? De ce sînteți mereu, dar mereu fraieri și vă duceți după fentă? De ce vă place? De ce mi-ar păsa? (…)”, scrie Palada.
