Mişcarea Naţională (MN): În faţa aşa-zisei „mândrii a curcubeului”, noi vom ridica Crucea şi Sfintele Icoane

Liderul Mişcării Naţionale (MN), Mihai Tîrnoveanu, spune, pe Facebook, că în faţa aşa-zisei „mândrii a curcubeului” este nevoie să i se contrapună, sâmbătă, crucea şi sfintele icoane ale românilor ortodocşi.

Am știut în urmă cu ani de zile de prima paradă a celor care batjocoresc familia și credința și nu am făcut nimic altceva decât doar am scris împotriva ei. Am crezut că protestul meu, al nostru, în stradă i-ar mobiliza și mai mult pe viitor. În următorii ani am văzut că se adună și mai mulți, cu o și mai mare sfidare. M-am alăturat atunci grupărilor care organizau marșuri sau procesiuni după ce se terminau paradele „mândriei” lgbt. Dar ei, ideologii păcatului nu s-au oprit, ba chiar au sporit numărul lor la următoarele parade. Ultima dată au fost peste zece mii la București, cateva mii la Cluj-Napoca.

Dar nimeni, niciodată nu s-a pus în calea acestor parade, în fața lor, chiar atunci când se desfășoară pentru a le opri, nu cu violență, nu cu înjurături, ci prin numărul nostru și mai ales printr-o icoană. Cred că a venit vremea să ridicăm Icoana, ca cea mai puternică „armă” chiar în fața lor, exact atunci când ei se adună pentru a ne scuipa în fața de ziua noastră Sfântă, de Cuvioasa Parascheva, la București.

Până aici s-a ajuns, ca ei să ceară printr-un protest legalizarea păcatului lor, în una din cele mai importante sărbători creștine ale noastre. Să ceară chiar de Sfânta Parascheva, legalizarea căsătoriilor, parteneriatelor civile între homosexuali si legalizarea adopțiilor de copii. Dacă până aici s-a ajuns, atunci mărturisirea mea de român creștin ortodox aleg să o fac, împreună cu camarazii mei, cu Icoana și Steagul, chiar în fața paradei-protest LGBT de la București. Nu mai avem ce pierde, timpul a dovedit că numărul și îndrăzneala lor sporesc indiferent ce am făcut până acum. Pe 14 octombrie vom fi față în față cu ei, purtând în mâini un steag și o Icoană, icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, mărturisirea noastră. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, scrie acesta.

El mai spune că „până la sfârșitul lui octombrie avem de îndeplinit trei obiective pentru țară și neam: prezența noastră în fața paradei-protest LGBT de la București de Ziua Sfintei Parascheva, cinstirea Eroilor Armatei Române la Valea Uzului pe 22 octombrie și inaugurarea campaniei de strângere a semnăturilor pentru introducerea Istoriei Românilor ca materie distinctă în locul Istoriei evreilor”.

„Toate aceste acțiuni au un numitor comun dpdv logistic: fonduri pentru transport. În plus, pentru Valea Uzului, am comandat 150 tăblițe metalice cu inscripția ,,Erou Român” și una pentru Crucea Mare, ,,În Memoria Eroilor Români”. După cum vedeți în fotografii, anumiți etnici maghiari au pus pe o parte din crucile noastre „coronițe de flori” cu steagul Ungariei și al așa-zisului ținut secuiesc. Ne provoacă în continuare și profaneaza jertfa eroilor noștri. Mergem mai departe, cu Dumnezeu înainte! Pentru inaugurarea și începerea campaniei cu semnăturile privitoare la înlocuirea Istoriei evreilor cu Istoria Românilor, avem nevoie pentru început de câteva mii de liste- tabel semnături, bannere și materiale de informare. Pentru toate aceste misiuni ne trebuie fonduri si facem apel către voi”, scrie, printre altele, Tîrnoveanu.

„Puterea și izbânda noastră nu stă numai în determinarea noastră, ci și în logistica necesară. Degeaba ne sacrificam din timpul nostru alocat familiei și locurilor de muncă dacă nu avem susținerea voastră. Inamicii ne vor ataca pe toate fronturile pentru că am deschis altele noi și foarte grele. Nu știu dacă a fost strategic sau înțelept, probabil că nu, dar știu cu certitudine că a fost necesar. Mișcarea Națională nu-si propune să facă „politică”, misiunea ei primordială este să facă fapte, acțiuni concrete pentru România, pentru identitatea națională, la fel cum a făcut și face în continuare Asociația Calea Neamului. Am ales exprimarea în plan politic cu obiectivul ca aceste demersuri să capete o mai mare putere de expresie prin accesul nostru în parlament și reprezentarea la nivel local în primării și consilii județene.

Hotărârea cu prezenta noastră în fața paradei-protest LGBT, inclusiv cu anunțarea publică a acesteia nu am luat-o singur, a fost voința echipei Mișcării Naționale, la fel și demersul pentru strângerea semnăturilor. Iar lupta Valea Uzului este deja o tradiție ce tinde spre legendă, a noastră, a tuturor. Ne-am făcut un legământ sfânt pe care nimeni nu-l poate rupe. Suntem pe Valea Uzului, Frăția Crucilor. Suntem parte din Linia de Fier a Moldovei peste care nu se trece.

Suntem pe baricadele libertății și demnității noastre de români și nu, nu suntem spice în vânt, ci un mănunchi ce nu poate fi îndoit de vom fi și pe mai departe Împreună, cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!”, adaugă Tîrnoveanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare