Misiune umanitară a Forţelor Aeriene pentru pacienţi COVID-19 în stare gravă

Ministerul Apărării Naţionale a efectuat luni o misiune de transport umanitar din Bucureşti la spitale din regiuni ale Moldovei şi Ardealului, cu pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă.

Astfel, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgenţă, pe ruta Otopeni – Bacău – Suceava – Cluj -Napoca şi retur, cinci pacienţi bolnavi de COVID 19. Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 13.30, a infromat MapN.

Transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe SMURD şi ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Echipa medicală care va monitoriza pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare