MITING URIAȘ al PSD la IAȘI / Dragnea denunţă o operaţiune sinistră de exterminare politică şi îl anunţă pe Iohannis că – PSD este legitimat să guverneze prin votul popular

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a denunţat joi la mitingul uriaș al PSD de la Iași, unde au participat peste 50.000 de oameni – o operaţiune sinistră de exterminare politică pusă la cale de „sistem” împotriva sa şi a partidului pe care îl conduce.

  • El a adăugat că România are nevoie mai mare decât oricând de ceea ce a pierdut în timpul regimurilor Iohannis şi Băsescu – de patrioţi şi de o patrie, pentru că „ţara noastră a uitat să mai fie o patrie”.

psd iasi miting„Băsescu şi apoi Iohannis au mânat acest popor spre ură şi dezbinare. I-au făcut pe români să creadă că sunt de două feluri. (…) Sistemul a declanşat împotriva noastră, a tuturor, o sinistră operaţiune de exterminare politică. Ăsta este cuvântul şi nu am de gând să îl iau înapoi. PSD le-a stat în gât imediat după victoria devastatoare din anul 2016. Au încercat să ne rupă, au încercat să ne dezbine, au încercat să ne intimideze, să ne facă dosare, să ne aresteze. În cazul meu aproape că au reuşit şi nu încetează, dar o să le răspund unor oameni cu care am vorbit când am venit pe scenă: Nu dragii mei, nu am de gând să renunţ, nu am de gând să dau înapoi. Vreau să mergem aşa cum am hotărât până la capăt cu aceste victorii”, a declarat Liviu Dragnea, care şi-a început discursul cu urarea „Hristos a Înviat!”.

dragneaEl a arătat că PSD este „un partid prea mare pentru planurile pe care ei le au cu această ţară”.

„Câtă vreme noi suntem mari, îi încurcăm. De aia au încercat şi încearcă mereu să ne facă mici, pentru că vor să fărâmiţeze toate partidele din România, în special partidele mari. Noi suntem cei care punem ţara în ordine. Noi suntem cei care guvernăm pentru români, aducem creştere, aducem bani în economie, aducem mai mulţi bani în buzunarele românilor şi mărim veniturile. Câtă vreme noi avem succes în guvernare, ei nu au şanse, nu au şanse să ne bată democratic şi de asta se folosesc de procurori, de ofiţeri, de dosare, de înscenări şi de campanii mizerabile de presă. Provoacă dezbinare, provoacă ură, provoacă violenţă”, a adăugat Liviu Dragnea

Liderul PSD a susţinut că „reţelele de dezinformare ale grupului Macovei  au fost adoptate de PDL, PNL, chiar şi de către Klaus Iohannis. „Şi n-am nicio îndoială că aceste reţele vor fi adoptate şi folosite şi de USR şi de Cioloş. Numai că, de această dată, jocurile de azmuţire a instituţiilor europene împotriva cetăţenilor trebuie să ia sfârşit”, a adăugat el.

dragnea miting iasi multimeLiviu Dragnea a avut şi un mesaj punctual pentru preşedintele Klaus Iohannis.

„O să spun aici şi am să spun răspicat: românii nu sunt de două feluri, nu sunt unii buni şi alţii răi, aşa cum susţine Iohannis. Nimeni nu are dreptul să-i împartă în tabere, să-i învrăjbească. Atât ştiu cei care l-au trimis. Pentru că ei nu înţeleg că românii sunt toţi români, egali, liberi, suverani. Avem cu toţii aceleaşi drepturi, avem cu totii dreptul la un viitor comun. (…) Să-i spunem lui Iohannis că patria înseamnă pace nu război, poporul înseamnă unitate nu dezbinare, să-i spunem că naţiunea înseamnă solidaritate şi nu ură, să-i spunem că patriotismul înseamnă conştiinţă şi nu case dobândite fraudulos. Să-i spunem că ţara înseamnă suflet, nu încă un mandat, România înseamnă „acasă” şi nu înseamnă „interese străine””, a afirmat preşedintele PSD

miting urias iasi psdDragnea a mai spus că PSD se află la putere pentru că aşa au decis cei care au votat şi a susţinut că „Iohannis şi cei care latră au uitat că PSD are şi dreptul şi obligaţia să guverneze – acestea find date de poporul român şi de Constituţie.”

„Respectă aceşti oameni legile ţării, respectă aceşti oameni rezultatul votului? Le pasă de Consituţie, de viitorul acestei ţări? Nu, nu le pasă. (…) Daca Iohannis şi ai lui blochează România în numele unor interese străine, înseamnă că o ţară întreagă este trădată şi batjocorită. (…) Ce rămâne la capătul acestui război pe care ei şi l-au dorit? PSD care face, Iohannis care stă, PSD care guvernează, opoziţia care frânează, PSD care dezvoltă ţara şi Iohannis care o blochează, PSD care eliberează justiţia din ghearele politicului şi ale serviciilor secrete şi Iohannis care se chinuie să o ţină în continuare captivă, PSD care măreşte pensii şi salarii, Iohannis care îi insultă pe români, PSD care oferă linişte şi Iohannis care vrea conflicte de stradă, PSD care a oferit şi oferă mereu siguranţă şi Iohannis care vrea instabilitate, PSD care vrea pacea şi Iohannis care vrea cu orice preţ război”, a mai spus preşedintele PSD.

La mitingul electoral al PSD de la Iaşi au participat aproximativ 50.000-60.000 de persoane.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare