MOBILA EXPO a expus tendințele unei industrii care se reinventează de la an la an

”MOBILA EXPO – Târgul de mobilă cu vânzare – a fost organizat de ROMEXPO, în perioada 14 – 17 martie și s-a adresat celor și-au dorit să-și achiziționeze mobilier direct de la firme producătoare sau importatori recunoscuți din domeniu, la prețuri avantajoase.”, s-a precizat intr-un comunicat al Romexpo.

”Timp de 4 zile, expozanții au prezentat piese de mobilier pentru diferite stiluri de amenajare, iar vizitatorii au avut ocazia de aleagă dintre ofertele propuse de companii și să discute direct cu cei care proiectează și produc mobilă.

De asemenea, cei prezenți au primit sfaturi importante privind tendințele din domeniu. Specialiștii au recomandat alegerea variantelor minimaliste și a culorilor în trend, precum cea a mierii, de nuc închis sau wenge.

Tot de la firmele prezente, vizitatorii au aflat că în 2019 stejarul și cireșul sunt cel mai des întâlnite tipuri de lemn, fiind preferate datorită durabilității și aspectului elegant

Manifestarea a fost organizată de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) și Asociația Clubul Român de Mobilă (ACRM).

MOBILA EXPO s-a desfășurat în aceeași perioadă cu CONSTRUCT – AMBIENT EXPO, ROMTHERM, EXPO FLOWERS & GARDEN, MOBILA EXPO, ANTIQUE MARKET I, precum și MODEXPO I. Aceste manifestări au reunit peste 16.000 de vizitatori.” a mai transmis sursa citata.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare