Modificări aduse legislației aplicabile în domeniul înstrăinării prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan

În ședința Guvernului de joi a fost aprobată o Ordonanță de Urgență ce modifică şi completează Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Actul normativ aprobat va aduce clarificări în ce privește aspectele referitoare la obligația calculării, reţinerii, virării și declarării impozitului de 80% instituit în cazul intenției de revânzare a terenurilor înaintea împlinirii termenului de 8 ani de la cumpărare.

Astfel, se completează dispozițiile referitoare la încadrarea impozitului de 80% instituit în cazul intenției de revânzare a terenurilor înaintea împlinirii termenului de 8 ani de la cumpărare, ca sarcină fiscală suplimentară față de dispozițiile Codului fiscal. Totodată, se instituie modului de calcul, încasare, declarare și virarea a impozitului menționat anterior, inclusiv a cotelor procentuale care se fac venit la bugetul de stat şi local.

Prin modificările aduse Legii 17/2014 se corelează prevederile referitoare la categoria preemptorilor de rang I, în sensul stabilirii gradului de rudenie pentru dobândirea calității de preemptori și se pun în aplicare procedurile de notificare a acestei categorii. De asemenea, se clarifică aspectele referitoare la valabilitatea si încetarea valabilității avizelor emise.

Actul normativ aprobat reglementează emiterea unui act de constatare a derulării procedurii pentru situațiile în care se solicită pronunțarea unui hotărâri care ține loc de act de vânzare și stabilește normele tranzitorii pentru soluționarea procedurilor aflate în curs de derulare, cât si pentru aplicabilitatea impozitului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare