Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, joi, că vineri va începe distribuţia măştilor către inspectoratele şcolare, pentru a fi distribuite în școli, în contextul în care elevii vor începe pregătirea pentru examenul de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, începând cu data de 2 iunie.
“Stăm bine, la momentul acesta s-au încheiat contractele pentru achiziţia acestora (a măștilor – n.r.). Mâine începe distribuţia către inspectoratele şcolare urmând ca acestea să ducă în unităţile de învăţământ preuniversitar măştile necesare”, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, la începutul ședinței de Guvern.
Monica Anisie a cerut introducerea pe ordinea de zi a ședinței a unei Hotărâri de Guvern privind transportul gratuit al elevilor.
”Este vorba despre transportul local gratuit pentru elevi pe tot parcursul anului calendaristic, transportul elevilor care fac naveta va fi gratuit pe tot parcursul anului şcolar, iar transportul feroviar şi cu metroul pentru elevi şi pentru studenţi va fi gratuit pe tot parcursul anului calendaristic”, a precizat ministrul Educaţiei.