Morun uriaș, zeci de kilograme de icre negre și peste 50.000 de dolari – confiscate de la braconieri

Un morun uriaș, peste 51.000 de dolari, și zeci de kilograme de icre negre au fost confiscate de poliţiştii de frontieră în urma a trei percheziţii domiciliare efectuate în judeţele Constanţa şi Ialomiţa la suspecţi de braconaj piscicol, a informat marți Garda de Coastă, într-un comunicat de presă.

Astfel, în data de 23 decembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova, au efectuat trei percheziţii domiciliare, în baza unor mandate emise de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârşova, în locaţii de pe raza localităţilor Capidava – judeţul Constanţa şi Giurgeni – judeţul Ialomiţa, la persoane suspecte că desfăşoară activităţi de braconaj piscicol.

politia de frontiera paza de coasta„În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un peşte din specia morun în greutate de 90 kilograme, 91 borcane ce conţineau cantitatea totală de 40 kilograme icre negre, suma de 51.200 dolari, precum şi mai multe pachete cu ţigări de contrabandă”, a precizat Garda de Coastă.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la trei persoane, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 44 şi 51 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor, produselor şi subproduselor de sturioni”, producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” şi „nedeţinerea autorizaţiei de pescuit”, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare