Moscova cere să se evite o renunţare „haotică” la combustibilii fosili

Rusia, unul dintre cei mai mari producători de gaze şi petrol, a cerut miercuri să se evite o renunţare „haotică” la combustibilii fosili, salutând în acelaşi timp natura „de compromis” a acordului adoptat la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28) din Dubai, relatează AFP, explică Agerpres.

„Am subliniat, de fiecare dată, consecinţele unei ieşiri haotice şi fără sprijinul ştiinţei, cărbunelui, petrolului şi gazelor”, a declarat şeful delegaţiei ruse, Ruslan Edelgueriev, citat de agenţia de presă TASS.

„Documentul final solicită contribuţia la eforturile globale de a îndepărta combustibilii fosili în sistemele energetice, dar, cel mai important, printr-o tranziţie justă, ordonată şi luând în considerare diverse situaţii naţionale”, a adăugat el.

„Formulările finale probabil nu mulţumesc pe toată lumea, dar acest lucru nu face decât să confirme caracterul de compromis al acordului”, a continuat Edelgueriev, reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru problemele climatice.

Rusia este unul dintre principalii producători mondiali de gaz, petrol şi cărbune.

Potrivit multor cercetători, Siberia şi Arctica ruse se află printre regiunile cele mai expuse schimbărilor climatice. În ultimii ani, au fost înregistrate în mod regulat recorduri de caldură şi incendii gigantice.

Dar problema climei este în mare parte absentă din dezbaterea publică, în special după atacul Kremlinului în Ucraina, în februarie 2022.

Pentru prima dată la o conferinţă ONU privind schimbările climatice, comunitatea internaţională a solicitat o ”tranziţie de la combustibilii fosili în sistemele energetice” în declaraţia finală, notează DPA.

Textul declaraţiei COP28 a fost publicat de preşedinţia conferinţei, deţinută de Emiratele Arabe Unite (UAE), miercuri dimineaţă şi adoptat în plen câteva ore mai târziu. Documentul de 21 de pagini solicită ţărilor să se îndepărteze de combustibilii fosili în sistemele lor energetice.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare