Moscova critică dur noua politică anunțată de Washington în privința armelor nucleare

Rusia a denunțat „caracterul belicos“ și „antirus“ al politicii nucleare americane prezentate vineri de Pentagon și a avertizat că va lua măsurile necesare pentru a-și asigura securitatea.

Într-un comunicat difuzat la o zi după ce Statele Unite au anunțat că intenționează să se doteze cu noi arme nucleare de putere scăzută, în principal din cauza reînarmării Rusiei, Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a precizat că, „în primă lectură, sare în ochi caracterul belicos și antirus al documentului“, relevă Le Figaro.

„Trebuie, bineînțeles, să luăm în calcul abordările curente ale Washingtonului şi să luăm măsurile necesare pentru a ne asigura securitatea“, se mai arată în comunicatul Ministerului rus al Afacerilor Externe.

Potrivit Moscovei, documentul referitor la Revizuirea Politicii Nucleare a SUA este „saturat de clișee antiruse începând de la acuzaţia bizară de «comportament agresiv» şi cea referitoare la toate «ingerinţele» posibile şi terminând cu acuzaţii la fel de nefondate referitoare la «încălcări» ale unor acorduri privind controlul armamentelor“.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare