Moscova doboară un record de căldură din 1917

Ruşii s-au confruntat joi cu unele dintre cele mai ridicate temperaturi înregistrate în mai mult de un secol. La Moscova a fost depăşit un record stabilit în 1917, iar alte oraşe din cea mai mare ţară din lume au înregistrat temperaturi cu mult peste 35 de grade Celsius, transmite Reuters, informează Agerpres.

În capitala Moscova, unde temperaturile pot coborî până la minus 40 de grade Celsius în timpul legendarei ierni ruseşti, mercurul din termometre a urcat miercuri la 32,7 grade Celsius, depăşind cu o jumătate de grad recordul din 1917 pentru ziua de 3 iulie, după cum a anunţat centrul de meteorologie FOBOS.

Au fost depăşite recorduri începând de pe coasta rusă a Pacificului şi zonele sălbatice ale Siberiei până în regiunile europene ale Rusiei, a precizat FOBOS.

Vremea deosebit de călduroasă a provocat o creştere a cererii de aparate de aer condiţionat şi de ventilatoare, iar moscoviţii au consumat cantităţi record de îngheţată şi băuturi reci. A fost distribuită apă pasagerilor în metrou şi în multe trenuri.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, i-a îndemnat pe locuitorii din zona metropolitană a Moscovei, cu o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, să îşi ia măsuri de precauţie şi să evite să iasă afară în cele mai călduroase momente ale zilei.

„În timpul zilei, temperatura aerului va depăşi norma climatică şi va urca din nou peste 30 de grade”, a declarat Sobianin.

Edilul a precizat că vineri sunt prognozate furtuni şi există un risc de grindină.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare