Moscova respinge din nou acuzațiile potrivit cărora s-a amestecat în alegerile prezidențiale din SUA

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins din nou acuzațiile că Moscova s-ar fi amestecat în alegerile din Statele Unite ale Americii, la numai o zi după ce 13 cetățeni ruși au fost inculpați în SUA, alături de trei organizații ruse, pentru ingerințe în procesul electoral american.

„Atât timp cât nu avem fapte, toate acestea sunt numai palavre“, a afirmat, sâmbătă, Lavrov, în marja Conferinței de Securitate de la München, transmit agențiile internaționale de presă. Șeful diplomației de la Moscova a refuzat însă să facă alte comentarii pe această temă.

Justiţia americană a inculpat 13 cetățeni ruşi şi trei entităţi ruse în legătură cu amestecul în alegeri şi în procesul politic american, toți inculpații fiind acuzaţi de complot în vederea înşelării Statelor Unite.

Imediat după acest anunț, vineri, Moscova a calificat actul de acuzare drept „absurd“.

Documentul în cauză nu face însă nicio referire la o înțelegere secretă între echipa de campanie a lui Donald Trump şi oficiali ruși, un subiect care continuă să agite spiritele în Statele Unite ale Americii.

sursa foto: sputnik.md/romanian.ruvr.ru

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare