Moșteanu: USR susţine tradiţia creşterii porcului în gospodărie

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat că parlamentarii acestei formaţiuni vor depune un set de amendamente la proiectul privind creşterea porcilor, astfel încât să fie respectate tradiţiile româneşti, dar să se ia şi măsuri pentru a opri răspândirea pestei porcine, potrivit Agerpres.

„USR susţine tradiţia creşterii porcului în gospodărie. Suntem cu toţii români, crescuţi, trăiţi aici. Susţinem cu tărie această tradiţie. La Senat a trecut un proiect de lege care era menit să oprească răspândirea pestei porcine. După discuţii cu colegii noştri, după discuţii cu cei din societate, cu fermieri, cu specialişti, am ajuns la concluzia că există soluţii pentru a opri răspândirea pestei porcine. Lucrăm la un nou set de amendamente. Proiectul este la Camera Deputaţilor. La Camera Deputaţilor vom avea un nou set de amendamente care să atingă acest obiectiv de politică publică: oprirea răspândirii pestei porcine, lăsând în acelaşi timp fiecare român să îşi crească porcii, aşa cum îi creşte de zeci de ani în gospodării”, a arătat Moşteanu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

UDMR a anunţat pe 8 decembrie că nu susţine limitarea deţinerii suinelor în gospodării şi că iniţiativa legislativă din Senat se referea strict la exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane, dar a fost modificată în comisiile de specialitate. Formaţiunea menţiona că, în Camera Deputaţilor, proiectul de lege va redobândi forma depusă iniţial la Parlament.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare