Senatorii au adoptat, marți, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela, cu 65 de voturi „pentru” și 25 ”împotrivă”, în plen fiind prezenţi 100 de senatori din totalul de 136, fiind înregistrate 95 de voturi.
PSD a criticat bâlbele, contradicţiile şi retractările ministrului pe durata stării de urgență.
”Dacă s-ar face un clasament mondial al aberaţiilor decise de autorităţi în timpul pandemiei de coronavirus, cu siguranţă, România ar fi printre primele locuri, iar ministrul Marcel Vela ar fi campion la aberaţii, la bâlbe, contradicţii şi retractări. (…) Nu există, probabil, niciun ministru de Interne în întreaga lume care să se fi contrazis de atât de multe ori în actele emise pe timpul pandemiei”, a susținut PSD, în textul moțiunii simple.
Inițiatorii moțiunii au reclamat și contradicţii în impunerea restricţiilor prin ordonanţele militare.
”Toate efectele acestor bâlbe, retractări şi aberaţii se răsfrâng, însă, în mod direct în viaţa cetăţenilor. Prin ordonanţele militare 3-4, ministrul Vela îi obligă pe bătrâni să meargă la cumpărături doar după ora 11:00, când cărucioarele, produsele şi rafturile din magazin erau deja contaminate de posibili purtători de coronavirus. Au realizat aberaţia abia în Ordonanţa Militară 10”, susțin parlamentarii PSD.
PSD nu a uitat să îl sancționeze pe Marcel Vela și pentru cele trei zile după încheierea stării de urgenţă şi până la declararea stării de alertă în care a existat un vid de reglementare în domeniul pandemiei.
”Este cea mai mare gafă a unui guvern de după Revoluţie care, din păcate, se produce într-una dintre cele mai grele perioade pe care o traversează ţara noastră în ultimii 30 de ani. Este mult prea mult! Ministrul Vela trebuie să plece”, afirmă inițiatorii moțiunii.