Motivarea în dosarul Mazăre: O veritabilă organizaţie de tip mafiot

Asocierea infracţională constituită la nivelul municipiului Constanţa ”a funcţionat ca o veritabilă organizaţie de tip mafiot”, afirmă judecătorii în motivarea deciziei în Dosarul Retrocedărilor, în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari din primărie, afacerişti, notari şi evaluatori, potrivit News.ro.

”Conlucrarea în acest caz dintre aşa zişii cesionari de drepturi şi reprezentanţii autorităţilor locale, ce a implicat folosirea unor acte false întocmite în deplină cunoţtinţă de cauză de notari, este emblematică pentru asocierea infracţională constituită la nivelul municipiului, care a funcţionat ca o veritabilă organizaţie de tip mafiot şi al cărei scop a fost devalizarea patrimoniului acestui municipiu în beneficiul unor terţi (…) Aceşti inculpaţi nu au avut nicio reţinere pentru a intra în stăpânirea unor terenuri din patrimoniul Constanţei deşi ştiau că acest lucru se face prin încălcarea legii. O poziţie aparte în acest grup o au inculpaţii Giurgiucanu, Săvulescu, Borcea, Camboianu şi Ionescu, care pe baza unui plan extrem de elaborat, cu contribuţia unor notari, au intrat în stăpânirea a 96 de terenuri din patrimoniul municipiului!”, se arată în documentul citat de info-sud-est.ro.

Procurorii pun că „rolul cel mai important în grup l-a avut Radu Mazăre”.

În Dosarul Retrocedărilor, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a exercitării unor drepturi pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru abuz în serviciu, în formă continuată.

Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, la trei ani de închisoare pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, la trei ani de interzicere a unor drepturi, precum şi la confiscarea echivalentului în lei al sumei de 957.107 euro.

Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, cu un spor de un an, plus doi ani interzicerea unor drepturi.

Fostul acţionar al clubului Dinamo, Dragoş Săvulescu, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare.

Peste 30 de persoane au fost condamnate în dosar, unele cu suspendare, altele cu executare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare