MS: Programele naţionale de sănătate se prelungesc până la 31 martie 2021

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat în şedinţa de vineri Hotărârea pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018.

Conform actului normativ, structura programelor naţionale de sănătate, obiectivele acestora, precum şi orice alte condiţii şi termene necesare implementării şi derulării acestora se vor prelungi până sfărşitul lunii martie a anului viitor, a informat un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

„Este o decizie necesară pentru asigurarea continuităţii activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, în condiţiile în care nu este aprobat încă bugetul pentru anul viitor. În anul 2021 ne propunem eficientizarea programelor de sănătate şi gândim reorganizarea acestora pentru a răspunde nevoilor actuale ale pacienţilor noştri”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare