Astăzi, 14 martie, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran s-a întâlnit cu domnul Mikhael de Thyse, secretarul Convenției Consiliului Europei privind combaterea manipulării competițiilor sportive în perspectiva unei intrări a României în această structură ce luptă împotriva zonei gri a pariurilor sportive.
În cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre rolul esențial pe care îl are colaborarea eficientă dintre instituțiile statului, mediul sportiv și operatorii de pariuri sportive, referitor la combaterea tentativelor de fraudare a rezultatelor sportive.
În acest sens, o eventuală semnare a Convenției mai sus menționate ar putea fi un nou pas care să demonstreze că România se implică activ în promovarea integrității sportului și a menținerii încrederii publicului în sport.
“Dintotdeauna, integritatea a fost o prioritate în sportul mondial și noi vom acorda importanța cuvenită luptei contra manipulării în sport și eforturilor de a avea un sport cât mai curat”, a spus ministrul tineretului și sportului.