Mugur Isărescu: 60-80% din inflaţie vine din preţurile la energie

Isărescu a declarat că acum când 60-80% din inflaţie vine direct şi indirect din preţurile la energie, nu a avut altă soluţie decât stabilitatea cursului, chiar cu riscul deteriorării balanței de plăţi, potrivit B1. 

Isărescu spune că în România încrederea oamenilor se bazează deocamdată pe cursul de schimb

„Nu poţi să te joci cu cursul de schimb, nu poţi să laşi să se miște (cum vrea piaţa -n.r.). La români încrederea se bazează deocamdată pe cursul de schimb.” a menționat Isărescu, miercuri la o conferinţă pe politică monetară şi unde s-a prezentat o carte „Băncile Centrale şi calibrarea politicii monetare”, avându-l ca autor pe guvernator.

Totuși, el a menționat că aprecierea cursului de acum două săptămâni când a scăzut de la 4.94 lei/euro la 4,82 lei/euro a fost o problemă.

Deşi toate ţările se confruntă cu mai multe crize începând de la război, explozia preţurilor la energie, învierea inflaţiei şi acum creșterea dobânzilor, la Bucureşti cursul valutar a fost extrem de stabil, ceea ce a ridicat multe semne de întrebare.

Mai ales că celelalte monede din regiunea României – forintul maghiar, zlotul polonez, coroana cehă au înregistrat deprecieri.

Creşterea dobânzii din perioada 2006-2008 nu ar fi avut niciun efect în cadrul politicii monetare

În cadrul conferinței, Isărescu s-a referit la mai multe modele de politici monetare spunând că în România sunt instrumente, cum a fost creşterea dobânzii din perioada 2006-2008 când nu a avut niciun efect în cadrul politicii monetare.

La vremea respectivă, BNR a încercat să oprească creşterea exponențială a creditării şi aprecierea cursului valutar care scăzuse de la 3,7 lei/euro la 3 lei/euro prin creşterea dobânzii la lei, dar nu a funcționat deloc.

Băncile veneau cu miliarde de euro pe care îi plasau în credite, neavând nevoie de lei, care erau foarte scumpi, având în vedere diferențialul de dobândă.

Isărescu a menționat că acei ani au fost foarte complicați pentru BNR, având în vedere şi presiunile de afară care solicitau o piaţă liberă, inclusiv monetară.

Guvernatorul a menționat că pentru stabilizarea unei situaţii este nevoie de folosirea tuturor instrumentelor, nu numai a unuia, cum ar fi creşterea dobânzilor, aşa cum se întâmpla în ţările Occidentală.

El a dat ca exemplu politica monetară din SUA, unde FED – Banca Centrală intervine prin operaţiuni de piaţă prin achiziția sau vânzarea de titluri de stat pentru controlul masei monetare.

„Dar noi nu aveam suficiente titluri de stat pentru a controla masa şi baza monetară la fel”, a menționat Isărescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare