Municipiul Bucureşti şi alte zece judeţe, incluse de autorităţile germane pe lista zonelor de risc

Municipiul Bucureşti şi alte zece judeţe – Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea – au fost incluse, miercuri seară, de autorităţile germane, pe lista zonelor de risc, iar persoanele care ajung în Germania din aceste zone trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, făcut cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, ori să se testeze în cel mult 72 de ore de la sosirea în ţara respectivă. Pe listă sunt incluse acum 17 judeţe, alături de Bucureşti.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că, miercuri seară, autorităţile Republicii Federale Germania au actualizat lista „zonelor de risc“ din România stabilită în contextul pandemiei de COVID-19.

 ”Ca urmare a acestei actualizări, municipiul Bucureşti, alături de alte 10 judeţe din România, respectiv Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea au fost adaugate pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 12 august 2020”, a precizat MAE.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că şapte judeţe (Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş) sunt deja declarate zone de risc din 7 august. Astfel, în total, la acest moment, 17 judeţe alături de municipiul Bucureşti se află pe lista zonelor de risc.

”Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german”, a menţionat sursa citată.

Testarea se poate face direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate. În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgenţă medical 116 117. În cazul neîndeplinirii obligaţiei de testare, autorităţile germane pot aplica sancţiuni în valoare de până la 25.000 de euro. Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” şi recomandată tuturor celorlalţi călători care intră pe teritoriul german.

Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Republica Federală Germania, călătorii au obligaţia de a se autoizola până la primirea unui rezultat negativ al testării. Măsura autoizolării la domiciliu nu se aplică celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o zonă de risc (inclusiv cele mai sus-menţionate) sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiţionată de obligaţiile menţionate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane şi respectarea măsurilor specifice de protecţie (distanţare socială, igienă, mască) fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu şi cele de tip turistic sau vizite.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare