Deputatul Alexandru Muraru, preşedintele filialei ieşene a PNL, a lansat, vineri, un apel la liderii PSD şi USR să nu facă alianţe sau înţelegeri la nivel local şi judeţean cu AUR, scrie Agerpres.
Muraru a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că în Consiliul Local Iaşi se va face o înţelegere între PSD-AUR-USR.
„Am fost primul lider politic care am devoalat cu probe şi cu cifre, cu date concrete planul PSD-AUR de a muta voturi pentru a aduce candidatul extremist Simion în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Dar această alianţă toxică PSD-AUR nu se opreşte aici, ea urmează să fie consolidată în teritoriu. Fac o dezvăluire publică cu ceea ce pregătesc să facă la Consiliul Local Iaşi, o alianţă socialistă-extremistă-progresistă. Adică, la şedinţa de constituire care urmează să aibă loc săptămâna viitoare, în urma unei întâlniri care a avut loc la un restaurant din zona Pieţei Unirii, liderii PSD, AUR, USR au bătut palma pentru a constitui o majoritate pentru a pune cei doi viceprimari”, a susţinut liderul PNL Iaşi.
El a făcut un apel la liderii naţionali ai PSD şi USR, „adică Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi, să oprească această consolidare a acestei alianţe toxice în teritoriu”, menţionând în acest sens că „nu e singurul caz”.
„Se pare că şi la Bacău, la CJ Bacău, urmează ca PSD cu AUR să facă o mega-frăţie pentru a urca pe poziţii dintre consilieri judeţeni PSD sau AUR. Cu fiecare zi care trece şi cu cât ne apropiem mai mult de alegerile din 24 noiembrie vedem tot mai multe probe, dovezi şi mărturii care arată o alianţă care riscă să arunce România într-o zonă gri a Europei şi să o facă nefrecventabilă în faţa partenerilor externi”, a afirmat Muraru.
În opinia liderului PNL Iaşi „ducerea unui candidat extremist în turul al doilea automat conduce şi la o treime, după evaluările noastre, din locurile din Parlament ocupate de forţe extremiste”.
„Asta ar însemna că Federaţia Rusă ar avea o treime din decizia politică din Parlamentul de la Bucureşti, oameni pe funcţii politice, în Birourile Permanente, în instituţii aflate sub control parlamentar şi, mai ales, vor avea acces la informaţii confidenţiale. Asta ar însemna o vulnerabilizare fără precedent a României”, a apreciat deputatul liberal.