Mureş: Jandarmeria susţine că nu are competenţe pentru a sancţiona participanţii la un protest care a încălcat Legea nr.55/2020

Jandarmeria susţine că deşi Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 interzice grevele în anumite domenii de activitate, inclusiv în transportul local, pe perioada stării de alertă, nu are competenţe pentru a sancţiona protestatarii care au declanşat, joi, o grevă spontană şi au blocat ieşirea mijloacelor de transport în comun din Târgu Mureş pe traseu.

Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş a făcut această precizare, joi seara, după ce poliţiştii şi jandarmii au fost acuzaţi de directorul general al SC Transport Local SA Târgu Mureş, Tatar Bela, că nu au aplicat nicio sancţiune după ce în jur de 30 de membri de sindicat au declanşat o grevă spontană, deşi Legea nr. 55/2020 interzice acest lucru.

‘Referitor la acuzaţiile din spaţiul public formulate de conducătorul SC Transport Local SA Târgu Mureş, facem următoarele precizări: prezenţa jandarmilor în zona sediului societăţii a avut drept scop prevenirea incidentelor de ordine publică şi verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară; stabilirea legalităţii conflictelor de muncă revine instanţelor de contencios administrativ, jandarmeria neavând competenţa de a impune conduite de urmat de către angajaţi, în relaţia cu angajatorul; Legea nr.55/2020 interzice grevele în anumite domenii de activitate, dar nu prevede competenţe de sancţionare a unor asemenea acţiuni pentru Jandarmeria Română; angajaţii s-au manifestat fără a bloca o cale de comunicaţie publică şi fără a produce violenţe’, se arată într-un comunicat al GJM.

De cealaltă parte, directorul general al SC Transport Local Târgu Mureş, Tatar Bela, a anunţat că va sesiza IGPR şi Jandarmeria Română pe motiv că Legea 55/2020 interzice declanşarea conflictelor de muncă pe perioada stării de alertă şi că, deşi societatea aparţine municipalităţii, făcând parte din domeniul public, poliţiştii şi jandarmii nu au aplicat nicio sancţiune.

‘Când am ajuns la sediu, mai mulţi membri de sindicat ai ProLex blocau bariera şi am cerut Poliţiei şi Jandarmeriei să intervină, fiindcă se încalcă Legea 55/2020. Nu a fost legitimată nicio persoană. Voi sesiza în scris conducerea IGPR şi a Jandarmeriei fiindcă nu este firesc să îşi apere colegii de sindicat. Au spus că ei nu intervin fiindcă este proprietate privată. Le-am explicat că nu este proprietate privată, ci este proprietatea municipiului Târgu Mureş, dar nu au intervenit. Jandarmii au stat pe pod şi au fumat. Nu este firesc să se întâmple aşa ceva. În cele din urmă le-am explicat protestatarilor că se încalcă legea şi atunci au permis colegilor care nu sunt membri ai acestui sindicat să iasă pe traseu’, a declarat, pentru AGERPRES, Tatar Bela.

Acesta a spus că poliţiştii şi jandarmii nu au luat măsuri faţă de cei 34 de membri ai ProLex care au blocat ieşirea pe traseu a autobuzelor, deşi articolul 29 din Legea nr. 55/2020 prevede că pe perioada stării de alertă se interzice declararea, declanşarea sau desfăşurarea conflictelor colective de muncă în anumite sectoare, inclusiv în unităţile care asigură transportul în comun.

Tatar Bela a precizat că motivul protestului a fost decizia de desfacere a contractului de muncă al unui coleg.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare