Mureş: Şapte persoane reţinute în urma celor 43 de percheziţii într-un dosar de trafic internaţional de autovehicule de lux

Şapte persoane au fost reţinute în urma celor 43 de percheziţii efectuate în opt judeţe ale ţării, iar patru autoturisme au fost ridicate, într-un dosar de trafic internaţional de autovehicule de lux, închiriate sau achiziţionate în leasing în Elveţia, care erau dezmembrate în România.

‘În urma efectuării, la data de 23 iunie a.c., de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a celor 43 de percheziţii în 8 judeţe, 4 autoturisme de lux au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, au fost ridicate sume mari de bani şi documente privind achiziţionarea autoturismelor, iar, faţă de 7 persoane, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş’, a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Dosarul penal aflat în instrumentarea Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş vizează infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, abuz de încredere, tăinuire, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Acţiunea a fost desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, fiind efectuate percheziţii în Mureş (30), Vaslui (4), Teleorman (2), Harghita (2), Covasna (1), Sibiu (1), Bihor (1) şi Neamţ (2).

‘Din cercetări a reieşit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracţională, care, pe parcursul anului 2021 şi până în prezent, ar fi acţionat pe linia traficului internaţional de autovehicule de lux, prin închirierea sau achiziţionarea (în sistem leasing) a unor autoturisme de lux, autoutilitare, utilaje şi vehicule de tractări, pe care le-ar fi transportat din Elveţia pe teritoriul României, în vederea valorificării acestora în mod fraudulos sau pentru a fi dezmembrate, în vederea obţinerii ilegale de bani’, a precizat IPJ Mureş.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunile au beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Ordine Publică, Biroului Investigaţii Criminale Târgu Mureş, Biroului Investigaţii Criminale Reghin, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ‘Colonel Sabin Motora’ Mureş, jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Mureş, precum şi al poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigaţii criminale ale inspectoratelor de poliţie judeţene Vaslui, Teleorman, Bihor, Harghita, Covasna, Sibiu şi Neamţ. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare