Elon Musk, care se pare că a revenit definitiv în grațiile lui Donald Trump după o ceartă spectaculoasă anul trecut, va fi decorat joi cu ‘Medalia națională pentru știință’ de către președinte, a declarat pentru AFP un oficial american cu rang înalt.
Pe lângă șeful Tesla și SpaceX, Jensen Huang (șeful gigantului de cipuri Nvidia), Sergey Brin (cofondator Google) și Lisa Su (directoare generală a producătorului de semiconductori AMD) vor primi această distincție în cadrul unei ceremonii la Washington.
Michael Dell, fondator și șef al gigantului informatic omonim, și Satya Nadella, CEO al Microsoft, vor fi decorați cu ‘Medalia națională pentru tehnologie și inovare’.
‘Guvernul Trump este recunoscător pentru contribuțiile acestor lideri incredibili’, a salutat într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a executivului american, Liz Huston.
Casa Albă a ținut să reamintească faptul că unchiul președintelui, John G. Trump, a primit Medalia națională pentru știință în 1983.
Președintele american este deosebit de mândru de această rudenie. El face legătura între acest unchi fizician, care a predat la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT), și ‘coeficientul de inteligență ridicat’ pe care spune că îl are el.
Elon Musk, susținător înfocat al lui Donald Trump în timpul campaniei sale, pe care a finanțat-o cu generozitate, a primit o misiune de reducere a cheltuielilor federale după revenirea republicanului la putere.
Timp de câteva luni, el a fost omniprezent la Casa Albă.
Totuși, cei doi s-au certat public la începutul verii anului 2025, după ce Elon Musk a criticat orientările bugetare ale lui Donald Trump.
Ulterior, multi-antreprenorul și multimiliardarul s-a apropiat din nou de guvern.
Recent, i s-a încredințat o misiune din partea Pentagonului – cu care are contracte importante -, constând în identificarea tehnologiilor și armamentului de care Statele Unite vor avea nevoie pentru viitoarele lor războaie.
Elon Musk a făcut, de asemenea, parte din grupul de mari șefi din domeniul inteligenței artificiale care au semnat, săptămâna trecută, la Casa Albă, un cod de bună conduită.
SURSA: AGERPRES



