Scrisoarea trimisă autorităţilor de la Bucureşti de Rudolf Giulianni, avocatul preşedintelui SUA, reprezintă mai degrabă un semn că şi în străinătate oamenii s-au trezit „din narcoticele administrate de Monica Macovei”, a afirmat luni fostul premier Adrian Năstase.
„Eu cred că e vorba de un mesaj, e vorba mai curând de un semn că, şi în străinătate oamenii s-au trezit din narcoticele pe care le-au administrat unii dintre cei ca Monica Macovei şi alţii, care prin intermediul reprezentanţilor Partidului Democrat, au încercat să controleze situaţia politică din România. Eu cred că este vorba de un mesaj politic important şi lucrul acesta trebuie avut în vedere”, a declarat Năstase, care a participat la Reuniunea diplomaţiei româneşti, întrebat de jurnalişti despre scrisoarea trimisă de Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor Parchetul General-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor.
Cu toate acestea, Năstase spune că este ciudat ca cineva să vină din afară şi să spună că protocoalele instituţionale nu sunt în ordine.
”Mi se pare ciudat că trebuie să vină cineva din afară să ne spună că aceste protocoale nu sunt în ordine. Puteaţi să mă întrebaţi mai demult şi vă spuneam acelaşi lucru. Este adevărat, însă, că această scrisoare din partea dlui Giuliani are o semnificaţie importantă şi ea arată o modificare de abordare, inclusiv în SUA, în legătură cu un anumit mod de funcţionare a justiţiei bazată pe acest tip de raporturi între parchete, procurori şi servicii secrete.
Şi sigur că, în contextul din SUA, unde au apărut numeroase tensiuni de acelaşi tip, această scrisoare reflectă o lecţie învăţată, cum spun englezii, despre ceea ce poate să însemne ca risc pentru democraţie o colaborare care trece dincolo de interesele securităţii naţionale. În mod evident, astfel de înţelegeri, care pot să aibă în vedere interese politice, interese partizane, nu au niciun fel de legătură cu justitia, cu legea, cu Constituţia”, a spus fostul premier.