Natalia Intotero a prezentat în fata Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, un raport de activitate al Ministerului Familiei, la 3 luni de la preluarea mandatului

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, anunță că a prezentat în fata Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, un raport de activitate al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse după 3 luni de la momentul la care a fost numită la conducerea acestuia.
”Le-am vorbit deputaților prezenți despre Programul național pentru creșterea natalității care a avut și în acest an un real succes, numărul solicitărilor depășind cele 10 000 de locuri disponibile. De asemenea, am adus felul în care am gândit mai multe măsuri pentru protejarea femeilor care finalizează concediul postnatal împotriva concedierii abuzive, mai ales ca săptămâna trecută Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriu de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă.
În plus, am subliniat ca pe circuitul de avizare se află mai multe Hotărâri de Guvern care vizează programul social de interes național de asigurare a cheltuielilor pentru educație timpurie „Educație pentru toți”, programul „Un copil, un zâmbet” care prevede achiziția de aparate dentare pentru copii cu vârsta între 10 și 17 ani, dar și programul de creare a Cardului național pentru familii numeroase. Bineînțeles, nu am uitat de programele guvernamentale de creditare Student Invest și Family Start, care au fost lansate săptămâna trecută.
De asemenea, le-am vorbit deputaților despre campania de informare a tinerilor instituționalizați și a mamelor minore și proiectul „Pregătiți pentru viață”, ambele fiind proiecte care s-au desfășurat recent în toată țara.
Am răspuns cu sinceritate tuturor întrebărilor primite și voi continua sa o fac ori de câte ori va fi cazul. Îi mulțumesc domnului președinte Adrian Solomon pentru invitație și îmi exprim deschiderea de a repeta acestă întâlnire extrem de constructivă”, afirmă Intotero.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare