Deputatul PSD Natalia Intotero, președinte al Comisiei pentru educație din Camera Deputaților, spune că l-a întrebat pe ministrul desemnat al educației, Sorin Cîmpeanu, când are de gând să deschidă școlile.
„Răspunsul său a fost următorul: „Cât de repede ne permite situația epidemiologică.” Așadar, dragi părinți și copii, se pare că mai aveți de așteptat. Guvernul Cîțu, condus de facto de președintele Iohannis și premierul demisionar Orban, nu va lăsa elevii să se întoarcă la ore.
Partea bună, însă, este că ministrul desemnat nu are de gând să susțină desființarea haotică a inspectoratelor școlare, așa cum vor partenerii de coaliție de la USR-PLUS.
În încheierea ședinței, domnul Sorin Cîmpeanu a primit un aviz pozitiv din partea Comisiei pentru educație. Grupul parlamentarilor PSD a votat împotrivă. Îi doresc domnului ministru desemnat succes și inspirație în scaunul pe care urmează să îl ocupe.
Îl rog, ca atunci când ia deciziile importante, să țină cont de nevoile tuturor celor implicați în sistemul de învățământ, începând de la părinți și copii și până la cadrele didactice și personalul administrativ”, a scris Intotero, pe Facebook.