Natalia Intotero: Copii cu copii sunt mamele minore, iar în spatele lor se ascund povești reale de viață

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a vizitat Centrul maternal Materna, singurul serviciu specializat care oferă găzduire și consiliere gravidelor minore și mamelor minore.
”Copii cu copii sunt mamele minore, iar în spatele lor se ascund povești reale de viață. La Târgu Mureș, am vizitat Centrul maternal Materna, singurul serviciu specializat care oferă găzduire și consiliere gravidelor minore și mamelor minore.
Pentru cel mult 6 luni de zile, minorele beneficiază, pe lângă masă și cazare pentru ele și copiii lor, de servicii de consiliere medicală și psihologică, în scopul prevenirii separării copilului de mamă în viitor. Aici sunt acceptate mamele minore care au copii sub trei ani și pentru care există riscul de abandon.
În județul Mureș, anul trecut, 540 de minore gravide au beneficiat de servicii medicale în unitățile sanitare. Un număr impresionant și pentru care trebuie să facem tot ce putem.
Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență prin care mamele minore primesc tichete sociale pe suport electronic în valoare de 2000 de lei, bani cu care pot cumpăra produse specifice trusoului pentru nou-născuți. Un alt ajutor vine prin Garanția Europeană pentru copii, program implementat de Ministerul Familiei prin ANPDCA. Dacă își continuă studiile, mamele minore vor beneficia de o bursă în valoare de 700 de lei, iar copii lor vor avea prioritate pentru locuri la creșă. Tot acest sprijin vine cu scopul de a reduce abandonul, mamele minore sa ramana alaturi de bebelusi, sa nu-i abandoneze.
Tot la Târgu Mureș am vizitat Centrul de adicție pentru toxicomani din localitatea Ozd, care funcționează de 18 ani sub patronajul Fundației Bonus Pastor, înființată în urmă cu 30 de ani. Centrul Aici programul terapeutic durează între 6 – 9 luni. Un lucru impresionant este acela că foarte mulți dintre pacienți doresc să urmeze cursurile centrului de acreditare pentru consilieri în domeniul adicțiilor. Mulțumesc domnului Istvan R. Szabo pentru tot ce face pentru aceste persoane care au nevoie de suport”, a spus Intotero.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare