Natalia Intotero, ministrul Familiei: Mă bucur că în sfârșit li s-a făcut dreptate tuturor persoanelor cu dizabilități care nu pot fi vindecate și nu vor mai fi nevoite să aibă grija evaluărilor periodice

Natalia Intotero, ministrul Familiei, afirmă că se bucură că în sfârșit li s-a făcut dreptate tuturor persoanelor cu dizabilități care nu pot fi vindecate și nu vor mai fi nevoite să aibă grija evaluărilor periodice.
  • ”Persoanele cu dizabilități a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și / sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare nu vor mai fi nevoite să meargă periodic la Comisia de Evaluare, ci vor primi termen permanent de valabilitate a certificatului.

Aceasta este prevederea unei legi pe care am votat-o astăzi împreună cu toți colegii mei deputați PSD. Aceeași lege prevede că nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu o amendă colosală, cuprinsă între 30.000 și 100.000 de lei.

Mă bucur că în sfârșit li s-a făcut dreptate tuturor persoanelor cu dizabilități care nu pot fi vindecate și nu vor mai fi nevoite să aibă grija evaluărilor periodice”, spune Natalia Intotero.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare