Vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero, declară la începutul unei noi sesiuni parlamentare că este un moment în care România are nevoie, mai mult ca oricând, de responsabilitate și de decizii asumate. Ea arată că traversăm o perioadă dificilă, iar românii s-au săturat de circ și scandal. Românii au nevoie de politicieni care înțeleg realitatea, știu ce trebuie făcut și au curajul să își asume deciziile necesare. PSD este pregătit să își asume guvernarea nu ca pe un privilegiu, ci ca pe o responsabilitate față de oameni, spune Intotero.
”O nouă sesiune parlamentară a început într-un moment în care România are nevoie, mai mult ca oricând, de responsabilitate și de decizii asumate.
Traversăm o perioadă dificilă, iar românii s-au săturat de circ și scandal. Românii au nevoie de politicieni care înțeleg realitatea, știu ce trebuie făcut și au curajul să își asume deciziile necesare.
PSD este pregătit să își asume guvernarea nu ca pe un privilegiu, ci ca pe o responsabilitate față de oameni. Știm că vremurile sunt grele. Tocmai de aceea este nevoie de oameni politici care nu fug de deciziile dificile și care au un plan pentru România.
Pentru această sesiune parlamentară avem câteva priorități clare, care pot fi consultate aici: https://tvrinfo.ro/sorin-grindeanu-psd-propune…/
Acestea nu sunt doar obiective parlamentare. Sunt parte dintr-un plan mai larg pentru România: un plan prin care să depășim această perioadă dificilă, să redăm încrederea oamenilor și să construim stabilitatea de care țara are nevoie.
Le mulțumesc tuturor colegilor pentru încrederea acordată și pentru votul prin care mi-au oferit un nou mandat de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Doamne-ajută!”, scrie Intotero pe Facebook.



