”În ziua de 24 martie, toată presa informa despre declarația ministrului sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta și-a acuzat colegii de guvernare de la PNL că au măsluit în toamna anului trecut cifrele pandemiei, în scop electoral. Senzaționalul acestei declarații nu este dat de modalitatea în care cei din PNL aleg să își facă jocul politic la Palatul Victoria, pentru că ne-am obișnuit cu metodele lor, ci de realitatea îngrijorătoare că s-a ascuns în tot acest timp dinamica infectării din România”, transmite deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, într-un comunicat de presă.
”Situația în care ne aflăm astăzi este greu de acceptat de cetățeni, dar mai ales de medici și de personalul medical. Practic, România s-a întors în urmă cu un an, atunci când autoritățile centrale și locale invocau imprevizibilitatea fenomenului sanitar și inventau, pe loc, planuri nerealiste de ieșire din criză. Ce diferențiază situația actuală a României cu cea de la începutul lunii martie 2020? Nu este nicio diferență. Se pare că declarațiile care promit salvarea bolnavilor au rămas aceleași, însă munca personalului medical din spitale s-a dublat.
Timp de un an, cei de la putere au reușit să facă un singur lucru: să închidă și să redeschidă restaurante, cinematografe, ȘCOLI, să introducă de la săptămână, la săptămână, noi restricții de circulație și să certe populația pentru că se îmbolnăvește! În tot acest timp, nu s-a amintit o secundă de posibiltiatea testării în masă, după modelul mai multor țări din Europa și nici de verificarea și susținerea spitalelor COVID-19 cu noi aparaturi, pentru a nu mai ajunge în situații tragice precum cele de la Neamț sau București.
Acum, tot mai multe județe și localități se află în carantină, inclusiv muncipiile Brad, Petroșani și orașul Simeria, din județul Hunedoara. Inclusiv aici, avem de-a face imaturitatea politică a Guvernului. Chiar și aici, reprezentanții dreptei politice se contrazic în măsuri și în soluții pentru gestionarea cât mai corectă a situației dată de pandemie. Dacă duminică seară, ministrul educației declara că situația celor peste 7.500 de elevi din România care nu au reușit să suțină simularea examenului de bacalaureat putea să fie evitată, pentru ministrul sănătății măsurile luate ar fi trebuit să fie și mai stricte. În declarațiile cărui ministru să mai credem? Mai mult, ca să cadă la pace și să mențină actualul guvern, aflam din presă că același ministru al educației care susținea ieri păstrarea elevilor în bănci, dorește extinderea vacanței de primăvară. Cu alte cuvinte, închiderea școlilor pentru o lună. Când s-a mai întâmplat ca în timpul anului școlar să fie modificată structura anului școlar?
Este clar. Imaginea în fața electoratului, pentru liderii dreptei politice, depășește importanța vieților românilor, iar acest lucru se vede prin declarațiile haotice, deciziiile imature și certurile care au loc acum la nivelul Guvernului. Exact așa a fost și când au organizat alegerile, anul trecut, în pofida riscurilor sanitare, modificând numărul de cazuri din pix.
Dacă nu mințeau cu situația ratei de incidență a numărului de infectări la nivel de localități, respectiv la nivel național, poate sistemul de sănătate mai avea o șansă acum, în pragul valului trei. Salvatorii românilor de atunci au rămas aceiași și acum, când peste 1.350 de români sunt internați la Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), iar numărul cazurilor noi de COVID-19 la nivelul țării depășește 6.130 de infectări.
La un an de la izbucnirea pandemiei, România arată cam așa: numărul pacienților COVID este în creștere, numărul deceselor crește și el alarmant, elevii continuă să piardă, iar românii sunt îngrijorați de ziua de mâine și asta din cauza Executivului care a decis, printre altele, plafonarea majorării salariilor, pensiilor și alocațiilor. România traversează în această perioadă doua mari crize: o criză economică și o alta alimentată de incompetență. Cu toată bunăvoința, pot spune doar atât: guvernanții trebui să lase funcțiile ocupate și să plece acasă.” a precizat în comunicat Natalia-Elena INTOTERO, președintele Comisiei pentru învățământ din camera Deputaților