NATO are în vedere un fond de sprijin pentru Ucraina

NATO are în vedere un sprijin militar pentru Ucraina în valoare de 100 miliarde de euro pentru următorii cinci ani, au declarat marţi mai mulţi diplomaţi pentru dpa, transmite Agerpres.

Propus de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, fondul urmează sa fie dezbătut miercuri la o reuniune a miniştrilor de externe ai Alianţei. O decizie finală este aşteptată la summitul NATO din iulie de la Washington.

Alianţa Nord-Atlantică caută noi modalităţi de a sprijini Ucraina împotriva invaziei ruse, după avertismentul Kievului în legătură cu deficitul de muniţii care împiedică apărarea împotriva atacurilor ruse.

Pachetul de 100 de miliarde de euro are drept scop, de asemenea, să reducă presiunea în rândul membrilor alianţei în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina. Germania şi Statele Unite, de exemplu, aduc contribuţii mai mari în raport cu economia lor decât alte ţări.

În cadrul reuniunii de miercuri se va discuta şi dacă angajamentele anterioare privind ajutorul militar pentru Ucraina ar trebui incluse în fondul NATO.

O a doua parte a planurilor Alianţei de a sprijini Ucraina pe termen lung împotriva Rusiei implică o nouă misiune NATO pentru a coordona livrările de ajutor militar şi instruirea pentru armata ucraineană.

Până în prezent, Statele Unite şi-au asumat rolul principal de coordonare a livrărilor de arme în Ucraina printr-un organism cunoscut sub numele de Grupul de contact pentru Ucraina.

Potrivit diplomaţilor, scopul misiunii, dacă va fi aprobat de aliaţii NATO, este de a face sprijinul Ucrainei mai puţin dependent de evoluţiile politice în diferitele ţări NATO şi de a împărţi o mai mare responsabilitate în rândul alianţei. Aceste aspecte sunt legate de îngrijorările privind posibila realegere la Casa Albă a fostului preşedinte SUA, Donald Trump, notează sursa citată.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare