Două nave-cargo iraniene, care au la bord un ingredient necesar în fabricarea combustibilului pentru propulsia rachetelor, se pregătesc să părăsească China cu destinaţia Iran în următoarele câteva săptămâni, a relatat miercuri Financial Times, citând informaţii furnizate de responsabili din agenţiile de securitate din două ţări occidentale, potrivit Reuters, conform Agerpres.
Tranzacţiile respective ar putea supune entităţile chineze implicate unor sancţiuni din partea SUA în scopul limitării programelor de înarmare ale Iranului, în condiţiile în care cele două nave iraniene se află deja sub sancţiuni americane.
Potrivit FT, se estimează că navele Golbon şi Jairan, sub pavilion iranian, urmează să transporte peste 1.000 de tone de perclorat de sodiu, utilizat pentru fabricarea percloratului de amoniu, principalul ingredient al combustibilului solid pentru rachetele balistice.
Percloratul de amoniu se numără printre substanţele chimice monitorizate de Regimul de control al exporturilor de tehnologie de rachete, un organism internaţional voluntar antiproliferare.
FT citează doi oficiali anonimi afirmând că percloratul de sodiu ar putea produce 960 de tone de perclorat de amoniu, suficient pentru fabricarea a 1.300 de tone de propulsor, care ar putea alimenta 260 de rachete iraniene cu rază medie de acţiune.
Percloratul de sodiu, potrivit acestora, este destinat Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC), iar 34 de containere de şase metri cu această substanţă chimică au fost încărcate deja pe Golbon. Această navă-cargo a părăsit marţi insula chineză Daishan şi se afla miercuri dimineaţa în largul coastei Ningbo, în provincia chineză Zhejiang.
De asemenea, urmează ca nava Jairan să plece din China cu 22 de containere la bord la începutul lunii februarie, potrivit FT. Cei doi oficiali din domeniul securităţii au apreciat că ambele nave, deţinute de entităţi iraniene, ar urma să ajungă în Iran în decurs de trei săptămâni, fără nicio escală în vreun port.
Conform acestora, substanţele chimice încărcate pe Golbon la Taicang, un port situat la nord de Shanghai, urmează să ajungă în portul Bandar Abbas, în sudul Iranului, pe ţărmul Golfului Persic.
Sursele FT nu au ştiut să precizeze dacă autorităţile de la Beijing au cunoştinţă de aceste transporturi.
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei la Washington, Liu Pengyu, a declarat că nu ştie nimic despre situaţia raportată de FT.
Doug Jacobson, un avocat specializat în sancţiuni cu sediul la Washington, a declarat că, deşi sancţiunile ONU asupra programului de rachete al Iranului nu mai sunt în vigoare, entităţile chineze implicate în tranzacţiile raportate s-ar putea confrunta cu sancţiunile SUA împotriva relaţiilor atât cu IRGC, cât şi cu navele deja sancţionate.
Vann Van Diepen, un fost responsabil american din domeniul neproliferării, a afirmat că entităţi chineze au ajutat programul de rachete al Iranului încă din anii 1980. Potrivit lui, probabil că Iranul dispune deja de propria instalaţie pentru fabricarea percloratului de amoniu, dar că ar putea să aibă nevoie de materii prime pentru a produce această substanţă chimică, principalul ingredient al combustibilului solid folosit la propulsarea rachetelor balistice.
„Probabil că nu este vorba de un flux continuu”, spune el, dar „din când în când de-a lungul anilor, acest tip de transport va continua”.
Departamentul de Stat al SUA nu a răspuns deocamdată unei solicitări de comentarii din partea Reuters, dar un responsabil al diplomaţiei americane, care a cerut păstrarea anonimatului, a spus că, dacă acest combustibil este destinat rachetelor ce ar putea fi utilizate de Rusia în Ucraina, transportul ar putea face obiectul sancţiunilor americane pentru limitarea tranzacţiilor cu Moscova.
În 2023, SUA au impus sancţiuni unor persoane şi entităţi din China, Hong Kong şi Iran, inclusiv ataşatului militar al Iranului la Beijing, în urma acuzaţiilor că au contribuit la procurarea de componente şi tehnologie pentru dezvoltarea rachetelor balistice de către Teheran. Anul trecut, Statele Unite au impus sancţiuni similare altor persoane şi entităţi.
sursa – AGERPRES