Procesul de reorganizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a demarat și va însemna desființarea unui număr important de sedii fiscale fizice, municipale, orășenești și comunale, a anunțat, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.
‘ANAF nu putea rămâne o instituție ineficientă la nesfârșit. Am demarat reorganizarea teritorială a administrației fiscale – pentru că viitorul fiscalității în România trebuie să fie unul digitalizat, performant, care susține bugetul public mai mult decât consumă. Am început, ireversibil, împreună cu președintele ANAF, Adrian Nica, un proces amplu de transformare al acestei instituții – care vizează modul în care statul își colectează veniturile și, mai ales, modul în care își respectă contribuabilii. Este o nouă intervenție necesară, construită pe analize de eficiență și pe date concrete din teren, iar implementarea începe în perioada următoare și se va derula etapizat, pe parcursul a aproximativ două luni. Concret, procesul de reorganizare va însemna desființarea unui număr important de sedii fiscale fizice – municipale, orășenești și comunale. Nu lăsăm comunități fără servicii, ci regândim modul în care acestea sunt oferite: mai puțin prin ghișee fizice ineficiente și mai mult prin digitalizare și servicii adaptate anului 2026’, a scris Alexandru Nazare.
El a menționat că echipele ANAF din aceste sedii nu vor fi concediate, ci relocate acolo unde este cu adevărat nevoie, în zonele cu risc ridicat de evaziune, pentru a întări capacitatea de control.
‘În același timp, nu lăsăm nicio localitate fără asistență pentru contribuabili – dimpotrivă. În locul unor sedii fizice costisitoare (care presupun costuri cu chirii, utilități, întreținere ș.a.) echipele teritoriale ANAF se vor deplasa direct în comunități pentru a oferi sprijin ori de câte ori este nevoie, prin colaborare cu primăriile. De fiecare dată când un primar va solicita asistență, echipele ANAF vor veni mai aproape de contribuabil, în orice comună, ori de câte ori este necesar. Este o schimbare de logică: de la prezență birocratică dispersată, la eficiență operațională și rezultate măsurabile. În ultimele luni, controalele desfășurate au arătat clar unde sunt vulnerabilitățile sistemului. ANAF a identificat rețele complexe de firme create exclusiv pentru fraudă fiscală, unele formate din zeci de societăți, cu datorii considerabile la bugetul de stat, mecanisme artificiale de facturare și utilizarea repetată a insolvenței pentru a evita plata obligațiilor. Aceste realități nu mai pot fi tolerate. Ele confirmă nevoia unui ANAF mai bine organizat, mai prezent acolo unde apare evaziunea și mai eficient în utilizarea resurselor’, a afirmat Alexandru Nazare.
Ministrul Finanțelor a precizat că obiectivul acestor schimbări îl constituie realizarea unui ANAF modern, echitabil, corect și transparent, capabil să colecteze mai bine, să reducă evaziunea și să ofere servicii mai bune contribuabililor. Modernizarea înseamnă mai puțină birocrație, servicii publice digitalizate, mai puține drumuri inutile și o utilizare mai bună a banului public.
‘În același timp, transformarea înseamnă și o schimbare de cultură organizațională. Un alt obiectiv major pentru perioada următoare este să facem din ANAF o instituție atractivă pentru o nouă generație de profesioniști. Trebuie să atragem în administrația fiscală oameni tineri, bine pregătiți, cu energie, care vor să performeze și să lucreze onest în serviciul public. Fără resursă umană de calitate, nicio reformă nu poate avea succes. Reforma ANAF face parte din procesul mai amplu de consolidare fiscală, în care colectarea corectă și eficientă devine la fel de importantă ca politica fiscală în sine. Un stat puternic și credibil este un stat eficient, performant, care își respectă contribuabilii și care folosește eficient banii publici’, a mai scris Alexandru Nazare.
SURSA: AGERPRES



