O casă şi un depozit de plante furajere din Răuceşti au fost distruse de un incendiu care a izbucnit din cauza jocului copiilor cu focul, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
‘Incendiul se manifesta generalizat la o locuinţă şi la un depozit de plante furajere, acesta fiind amplificat de explozia unei butelii aflate în interiorul locuinţei. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul, în urma căruia au ars bunurile materiale aflate în interiorul casei – obiecte de mobilier, documente, articole de îmbrăcăminte, materiale textile – şi depozitul de plante furajere’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari din Târgu Neamţ cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD şi voluntari SVSU Răuceşti.
Nu au existat victime, potrivit ISU Neamţ.
Sursa: PRESSONLINE