Neamţ: Petrecere cu 52 de persoane, oprită de poliţişti; administratorul localului şi participanţii au primit amenzi de 141.000 lei

O petrecere organizată într-un local din comuna Tarcău, la care participau 52 de persoane, a fost oprită, marţi, de poliţişti, a informat miercuri purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu.

Potrivit acesteia, la faţa locului au mers poliţiştii Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

‘Evenimentul organizat a fost oprit, iar administratorul localului şi persoanele identificate au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de peste 141.000 lei’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii atrag atenţia că sunt interzise desfăşurările de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise sau deschise, publice sau private.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare