Neamţ: Prefectul le cere medicilor de familie să preia şi pacienţii doctorilor anchetaţi în dosarul ‘vaccinărilor la chiuvetă’

Prefectul Vasile-Adrian Niţă le-a cerut, miercuri, medicilor de familie din comunele Ţibucani şi Taşca, dar şi din localităţile limitrofe să preia pacienţii medicilor din cele două comune suspendaţi ca urmare a punerii sub acuzare în dosarul vaccinărilor fictive împotriva COVID-19.

Prefectul de Neamţ a precizat că în ultima perioadă a primit numeroase sesizări din partea locuitorilor celor două comune că nu sunt acceptaţi de către alţi medici de familie din localităţile respective.

‘Situaţia este foarte gravă, având în vedere că pe listele de asiguraţi ale celor doi medici a căror activitate a fost suspendată temporar erau sute de persoane care au rămas fără medic de familie. Sunt oameni care au urgenţe medicale, au nevoie de reţetă, de control periodic, nu pot fi lăsaţi fără medic de familie! Este dreptul constituţional al fiecărui român de a beneficia de servicii medicale. Pentru a înlătura toate aceste situaţii, am întreprins demersuri către Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, cerând să le aducă la cunoştinţă medicilor de familie care îşi desfăşoară activitatea în Taşca, Ţibucani şi în comunele învecinate să le reamintească dispoziţiile contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală pe care îl au încheiat cu CAS Neamţ’, a declarat, miercuri, într-un comunicat remis AGERPRES, prefectul Vasile-Adrian Niţă.

În contractul încheiat între CAS Neamţ şi medicii de familie se stipulează faptul că pentru evitarea apariţiei unor disfuncţionalităţi este necesară implicarea lor în acordarea serviciilor medicale în concordanţă cu deontologia profesională şi cu obligaţiile contractuale asumate către CAS Neamţ.

‘În contextul situaţiei create de absenţa de la cabinet a celor doi medici şi ţinând cont de scopul CAS Neamţ de a garanta accesul asiguraţilor la pachetul de servicii medicale de bază, în mod continuu şi nediscriminatoriu, este absolut necesară implicarea celorlalţi medici de familie din Ţibucani, Taşca şi comunele învecinate. Având în vedere această situaţie, în perioada următoare voi face dese verificări în teritoriu, pentru a vedea cum îşi desfăşoară activitatea medicii de familie în special din cele două comune, dar şi din tot judeţul. Îmi doresc să nu se întâmple să găsesc pacienţi suferinzi stând la coadă pentru a intra în cabinetul medical sau că s-ar putea întâmpla să meargă la doctor cu diverse ‘atenţii’, pentru a beneficia de servicii de specialitate. Voi urmări în timpul deplasărilor prin judeţ şi cum se respectă programul la cabinetele medicilor de familie’, a subliniat prefectul de Neamţ.

Poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie au pus sub acuzare, în luna ianuarie, mai multe cadre medicale din Neamţ şi Iaşi, între care şi doi medici de familie din Taşca şi Ţibucani, pentru că au făcut parte dintr-o reţea care elibera, contra cost, certificate de vaccinare împotriva COVID-19, fără ca persoanele în cauză să fi fost vaccinate în realitate. O parte dintre cadrele medicale au fost arestate preventiv iar altele sunt puse sub control judiciar.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare