Neamţ: Tânăr rănit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp la Târgu-Neamţ; era în stare de ebrietate

Un tânăr în vârstă de 24 ani a fost rănit după ce, în noaptea de miercuri spre joi, a intrat cu maşina pe care o conducea într-un stâlp, în oraşul Târgu-Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că accidentul s-a produs în jurul orei 04.00, pe strada Ştefan cel Mare.

‘Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr, de 24 ani, din Răuceşti, conducea un autoturism pe sectorul de drum menţionat, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi acroşând un stâlp de electricitate. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto. A fost diagnosticat cu etilism acut, dar colegii nu au reuşit testarea acestuia’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi, în funcţie de rezultatele probelor de sânge, vor schimba încadrarea faptelor.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare