Trei persoane au fost evacuate, joi, dintr-un bloc din municipiul Piatra-Neamţ, după ce într-un apartament situat la ultimul nivel al imobilului a izbucnit un incendiu.
‘La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajare mare de fum la balconul unui apartament situat la etajul patru într-un bloc de locuinţe din strada Progresului. Trei locatari din bloc au fost evacuaţi de pompieri, iar ceilalţi locatari s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie. Proprietarul apartamentului, în vârstă de 62 de ani, a suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
În urma incendiului au ars bunurile materiale aflate în balcon şi s-a deteriorat uşa unei camere.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei ţigări.
Sursa: PRESSONLINE