Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, se va afla luni la Londra pentru a se întâlni cu premierul britanic, Theresa May, şi cu ministrul său pentru Brexit, David Davis. Anunțul a fost făcut vineri de Executivul de la Londra.
Este pentru prima dată de la începutul negocierilor când Michel Barnier şi David Davis se întâlnesc în capitala Marii Britanii pentru a discuta despre Brexit, notează France-Presse pe site-ul său, amintind că, până acum, cei doi au avut întrevederi numai la Bruxelles.
„Premierul îl va primi pe Michel Barnier în Downing Street, luni, unde el va discuta cu David Davis despre negocierile ce urmează cu privire la perioada de punere în aplicare (a Brexitului) şi despre viitoarele etape ale construcţiei unui nou parteneriat între UE şi Regatul Unit“, au anunțat, vineri, pe Twitter, serviciile de presă ale premierului britanic.
Aceste întrevederi vor avea loc cu numai o zi înainte de lansarea unei noi runde de negocieri la Bruxelles, în perioada 6-9 februarie.
sursa foto: smallbusiness.co.uk