Negrescu: PSD va pune subiectul aderării României la Schengen pe agenda şedinţei de pregătire a Consiliului European, organizată de stânga europeană cu şefii de stat şi de guvern

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu anunţă că, săptămâna viitoare, Consiliul şi Comisia Europeană au fost chemate în Parlamentul European, la iniţiativa grupului social-democraţilor, pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi pentru a prezenta care sunt următorii paşi de urmat pentru realizarea acestui obiectiv. De asemenea, PSD va pune subiectul aderării pe agenda şedinţei pregăitoare a Consiliului European de săptămâna viitoare.

„Săptămână viitoare Consiliul şi Comisia Europeană au fost chemate în Parlamentul European, la iniţiativa Grupului social-democrat, pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi pentru a prezenta care sunt următorii paşi de urmat pentru realizarea acestui obiectiv. Să sperăm că celelalte grupuri politice vor susţine demersul”, a afirmat Victor Negrescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PSD.

El a adăugat că, tot săptămâna viitoare, PSD va pune subiectul pe agenda şedinţei de pregătire a Consiliului European organizată de stânga europeană cu şefii de stat şi de guvern.

„De altfel, guvernele social-democrate din Germania şi Spania şi ministrul de interne social-democrat din Luxemburg au fost ieri printre cei mai puternici susţinători ai României prin intervenţiile lor din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne. Nu cedăm! Rămâne de văzut dacă dreapta europeană, din care face parte cancelarul austriac, ne urmează exemplul”, a conchis Negrescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare