Nelu Tătaru anunţă 280 de noi paturi la terapie intensivă pentru bolnavii COVID – 19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, că au fost introduse 24 de spitale în rândul celor suport COVID-19, precizând că vor fi operaţionalizate 280 de paturi la terapie intensivă, într-o perioadă care va varia între 7 şi 21 de zile.

„(…) în ultimele 3 zile am făcut o evaluarea la nivel naţional şi în Bucureşti a situaţiei evoluţiei pandemiei şi am căutat suplimentarea paturilor de terapie intensivă la nivel naţional şi în Bucureşti. Astăzi, am introdus în ordinul 555/2020 încă 24 de unităţi medicale în totalitate sau doar cu o parte de ATI, urmând în 7 până la 21 de zile să operaţionalizăm 280 de paturi de terapie intensivă”, a declarat ministrul Sănătății,  Nelu Tătaru.

Miercuri au fost confirmate 10.269 de cazuri noi de COVID-19, din 37.906 teste efectuate. Alți 168 de români au murit din cauza infecției cu coronavirus, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 1.174 de pacienți COVID.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare