A murit George Ciamba, ambasadorul României la Atena și fostul Ministru al Afacerilor Europene. Acesta avea 55 de ani și a decedat în noaptea de duminică spre luni. Suferea de cancer.
Diplomatul român a revenit în România săptămâna trecută.
În perioada noiembrie 2018 – noiembrie 2019, George Ciamba a fost ministru pentru Afaceri Europene în Guvernul României, iar, în această calitate, a gestionat prima Președinție română a Consiliului UE.
Înainte de a deține aceasta funcție, acesta a fost secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale și Strategice în Spațiul Euroatlantic, între ianuarie 2017 și noiembrie 2018, informează Gandul.
A deținut și funcțiile de Ambasador și de Reprezentant cu însărcinări speciale pentru diplomație economică (2016-2017).
În această calitate, a contribuit la promovarea și derularea proiectelor economice în cadrul cărora România are interese strategice, precum și la consolidarea relației inter-ministeriale în vederea reprezentării economice externe.