Deputatul PSD de Buzău Sebastian Radu a murit din cauza COVID-19. El se afla în stare gravă din 17 noiembrie și se trata în Germania, după ce a fost transferat de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, scrie newsbucuresti.ro
Vestea morții sale a fost anunțată pe Facebook de președintele PSD Marcel Ciolacu, la rândul său deputat de Buzău, transmite newsbucurești.ro
”Am primit în această dimineață una dintre cele mai dureroase vești. Bunul meu prieten și coleg Sebastian Radu a pierdut lupta cu acest virus perfid.
Un prieten adevărat, un om care întotdeauna i-a pus pe ceilalți pe primul loc, un om care lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut.
Dumnezeu să te odihnească, Sebi! Vei rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna! Condoleanțe familiei! Suntem alături de voi”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Sebastian Radu a fost viceprimar al Buzăului, era la primul mandat de deputat și membru al Comisiei pentru Sănătate.