Consilierii generali PSD i-au făcut plângere penală lui Nicușor Dan pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce un consilier general din Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost confirmat cu COVID-19. Acesta a participat la şedinţa CGMB de vineri, scrie newsbucuresti.ro
- Astfel, Bădulescu a anunțat că au făcut o plângere penală pe numele lui Nicușor Dan.
”În ziua ședinței de Consiliu de vineri, primarul Nicușor Dan i-a forțat pe cei 21 de consilierii generali PSD să stea înghesuiți în sala de grup, o cameră de 20 m2, timp de 12 ore. Primarul și-a demonstrat pe deplin competența, ședința anunțată pentru ora 11.00 a început la 16.30.”, a explicat acesta.
”În tot acest timp primarul a negociat, sala de Consiliu fiind spațiu interzis pentru consilierii generali, fapt fără precedent pâna la domnia sa. Toate căile de acces erau păzite de polițiști locali, nu care cumva să pătrundă picior de consilier general în sala Consiliului General.
Și uite așa, refuzul primarului general Nicuşor Dan de a desfăşura şedinţele cu prezenţă fizică a tuturor consilierilor generali în sala de Consiliu, a dus la un posibil focar de infecții cu COVID-19 la Primăria Capitalei”, a completat Bădulescu.
Iată mai jos postarea integrală:
”Primarul Nicușor Dan se crede atotputernic și se joacă cu sănătatea consilierilor generali, a familiilor lor și a personalului din Primăria Capitalei.
În timp ce sala de consiliu rămâne ferecată tocmai pentru cei cărora le aparține, consilierii generali, primarul persistă în a ține ședințele de unul singur, într-o sală suficient de mare pentru a fi respectate toate condițiile de distanțare.
De această dată însă, ideea fixă a primarului care se ferește de consilierii PSD a avut consecințe grave.
Ieri, un consilier general PSD a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
El a anunțat imediat Direcţia de Sănătate Publică pentru a începe ancheta epidemiologică, însa, surpriză, DSP nu se grăbește.
Într-o zi întreagă, DSP a reușit să îl sune pe un singur consilier general PSD, și asta ca să îi spună, șoc și groază, că nu este contact direct, deși a stat alături de colegul pozitiv 12 ore în aceeași încăpere.
Nici până acum, la o zi după anunțarea DSP-ului, restul consilierilor generali PSD nu au fost sunați, chiar dacă au fost anunțați drept contact direct.
Dar cum s-a ajuns la această situației? Foarte simplu.
În ziua ședinței de Consiliu de vineri, primarul Nicușor Dan i-a forțat pe cei 21 de consilierii generali PSD să stea înghesuiți în sala de grup, o cameră de 20 m2, timp de 12 ore.
Primarul și-a demonstrat pe deplin competența, ședința anunțată pentru ora 11.00 a început la 16.30.
În tot acest timp primarul a negociat, sala de Consiliu fiind spațiu interzis pentru consilierii generali, fapt fără precedent pâna la domnia sa. Toate căile de acces erau păzite de polițiști locali, nu care cumva să pătrundă picior de consilier general în sala Consiliului General.
Și uite așa, refuzul primarului general Nicuşor Dan de a desfăşura şedinţele cu prezenţă fizică a tuturor consilierilor generali în sala de Consiliu, a dus la un posibil focar de infecții cu COVID-19 la Primăria Capitalei.
Și nu numai atât. Cei 21 de consilieri generali PSD, fiecare fiind acum contact direct cu cel pozitiv, s-au întâlnit pe holurile primăriei și cu consilieri generali PMP. Aceștia, la rândul lor, au stat față în față cu primarul general.”, a scris pe pagina de Facebook Aurelian Bădulescu.