Un dispecer de la Ambulanţa Brăila este acuzat că i-a închis telefonul unei femei atunci când aceasta a sunat la 112 pentru a cere ajutor, scrie national.ro.
„Descurcați-vă, doamnă!”, ar fi fost reacția nervoasă a operatorului 112, atunci când fiica femeii a cerut să fie trimisă o doua ambulanță, de această dată, cu echipajul necesar. Nervos, operatorul i-ar fi închis telefonul în nas.
Echipajul de pe Ambulanţă era nemulţumit că pacienta nu avea mai mulţi aparţinători.
”A venit singur un ambulanţier care mi-a spus că trebuie să caut pe cineva, alţi aparţinători sau vecini care să îl ajute. I-am explicat că sunt singurul aparţinător şi am probleme de sănătate.
Ulterior, am sunat din nou la Ambulanţă, tot prin 112, şi doamna dispecer de acolo mi-a spus că trebuie să bat din uşă în uşă. Mi-a spus, la un moment dat, că nu are pe cine, mi-a zis descurcaţi-vă şi mi-a trântit telefonul în nas”, a declarat Daniela Nicolae, femeia care a sunat la numărul unic de urgenţă 112.
În urma incidentului, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Brăila a anunţat că va începe o anchetă internă.
„Toate convorbirile sunt înregistrate şi o să iau măsuri aşa cum am luat de fiecare dată, să nu se mai repete. Treaba cu închisul telefonului în nas, mă îndoiesc că este adevărată„, a spus managerul SAJ Brăila.