- “Am avut onoarea să particip la ceremonia prilejuită de ziua de naștere a Majestății Sale Naruhito, care coincide cu Ziua Națională a Japoniei. Pentru țara noastră, Japonia reprezintă o economie formidabilă, o cultură veche și impresionantă și o țară pe care o numim, cu bucurie, prietenă.
Schimburile comerciale româno-nipone au crescut în ultimii 5 ani, în contextul Acordului de Parteneriat Economic UE-Japonia (semnat în 2019), dar și al dezvoltării relațiilor bilaterale dintre țările noastre, după intrarea în vigoare a Parteneriatului Strategic România-Japonia, în cursul anului trecut.
De asemenea, am remarcat interesul companiilor japoneze pentru proiectele de anvergură din România, precum podul de peste Dunăre de la Brăila sau construirea liniei M6 de metrou din București.
Sunt convins că putem dezvolta, în continuare, colaborarea noastră, având în vedere experiențele pozitive de până acum, din toate domeniile.”, a spus președintele Senatului, președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.