Nicolae Ciucă anunţă că autorităţile locale vor putea accesa credite de la Trezorerie cu dobânzi mici şi nu vor mai avea plafonare de 10 la sută la achiziţia de bunuri şi servicii

Preşedintele Senatului, liberalul Nicolae Ciucă, anunţă că în Camera Deputaţilor a fost adoptat o lege care vine în sprijinul autorităţilor publice locale. Acestea vor putea accesa credite cu dobânzi mici de la Trezorerie şi nu vor mai avea plafonarea de 10 la sută la achiziţia de bunuri şi servicii, potrivit News.ro. 

”Camera Deputaţilor a adoptat un cadru legislativ care oferă autorităţilor publice locale o serie de instrumente pe care le pot utiliza pentru gestionarea mai eficientă a fondurilor necesare planurilor de dezvoltare. Cea mai importantă prevedere este reglementarea posibilităţii de accesare a creditelor cu dobândă mică de la Trezorerie. Această facilitate poate fi utilizată inclusiv pentru cofinanţarea proiectelor din cadrul PNRR sau a Programului Operaţional Regional, care nu aveau până acum această opţiune”, a anunţat miercuri seară, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Ciucă.

Liberalul s-a referit şi la alte modificări legislative.

”Altă noutate legislativă vizează exceptarea administraţiilor publice locale de la plafonarea de 10% aplicabilă, până acum, la achiziţionarea de bunuri şi servicii. În acest mod, nu vor mai exista dificultăţi financiare în asigurarea serviciilor publice. Nu în ultimul rând, o altă modificare votată astăzi reglementează votul celor cu viză de flotant. Alegătorii aflaţi în această situaţie îşi vor putea exercita drepturile electorale la 6 luni după primirea acestui statut.

PNL tratează cu seriozitate şi prioritate problemele semnalate Parlamentului de către administraţia publică locală şi promovează, pe plan legislativ, cele mai bune soluţii care sprijină proiectele necesare comunităţilor. În acest mod, administraţia liberală acţionează în mod integrat şi unitar pe toate palierele aparatului de stat, pentru a elimina obstacole birocratice şi pentru a pune în practică măsurile ce susţin dezvoltarea sustenabilă a fiecărei localităţi din România”, a completat Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare