Nicolae Ciucă cere în două săptămâni un plan la nivelul Guvernului pentru reducerea risipei energetice în instituțiile statului

Premierul Nicolae Ciucă a cerut miercuri, în şedinţa de Guvern, ca în două săptămâni ministerele să vină cu un plan de măsuri astfel încât să putem să fim un exemplu în ceea ce priveşte reducerea risipei la nivelul instituţiilor statului, anunță News.ro. 

 

”În urmă cu o săptămână am adoptat modificarea Ordonanţei 27 pe măsurile energetice. A avut loc reuniunea miniştrilor energiei şi ministrul Popescu a participat la această activitate. De asemenea, sunt semnale şi avem astăzi un mesaj transmis de preşedintele Consiliului Europei, legat de măsurile care se întreprind la nivelul UE, astfel încât să putem să gestionăm situaţia legată de criza preţul energie. Sunt măsuri care trebuie coordonate”, a spus premierul în deschiderea şedinţei Executivului.
El a precizat că pot să constate că măsurile luate în OUG sunt aliniate la intenţiile pe care Comisia le-a prezentat şi pe care le vor concretiza într-o decizie în viitorul apropiat.

”Aşa cum am discutat în şedinţeie de guvern anterioare, dincolo de aceste măsuri este nevoie să luăm măsuri la nivel guvernamental, instituţional, pentru reducerea risipei. Au fost şi sunt discucţii pe măsuri concrete pentru a eficientiza consumul de energie electrică şi a reduce risipa”, a arătat şedul Executivului.
Ciucă i-a spus ministurlui Energiei, Virgil Popescu, că vrea la şedinţa de Guvern de peste două săptămâni „un plan la nivelul Guvernului şi fiecare minister să-şi ia măsuri astfel încât să putem să fim un exemplu în ceea ce priveşte reducerea risipei la nivelul instituţiilor statului”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare